![]() | Suntem onoraţi de interesul dumneavoastră de a cunoaşte compania noastră, gama de produse şi servicii pe care o oferim şi atitudinea cu care tratăm clientul şi viitorul.
ATLAS CORP este o companie în plină afirmare, bazată pe un colectiv de profesionişti cu experienţă şi reputaţie în domeniile în care îşi desfăşoară activitatea.
|
| SISTEME DE PRODUCERE A ENERGIEI ELECTRICE ŞI TERMICE ALTERNATIVE (SOLAR, EOLIAN, RESURSE REGENERABILE) ŞI SURSE DE ILUMINAT CU CONSUMURI REDUSE Începand cu anul 2009, în compania noastră a fost dezvoltat un departament pentru implementarea sistemelor de producere a energiei din surse ecologice, bazate pe energie solară, eoliană, geotermală şi hidroenergie. |
Suntem puternic angajaţi într-un proces de dezvoltare dinamică focalizat pe construirea unui sistem care să producă, pe termen foarte lung, soluţii prompte, adaptate nevoilor clienţilor.
În procesul de cunoaştere şi abordare a potenţialilor clienţi încercăm tratarea fiecărei situaţii personalizat, cu maximum de flexibilitate, astfel încât rezultatul să fie întotdeauna un acord care să aducă raportul nevoi /posibilităţi reale cât mai aproape de unitate.
Înţelegem prin relaţia cu clientul nu un contact punctual şi rigid finalizat cu un act formal de vânzare – cumpărare a unui pachet de servicii, ci o permanentă interfaţare constructivă care transformă partenerii în prieteni şi tovarăşi de drum pe o perioadă nedeterminată.
Oferim stabilitate şi echilibru într-un mediu economic imprevizibil şi nestructurat şi preluăm din sarcina dumneavoastră acele activităţi şi domenii în care demonstrăm prin fapte, profesionalism şi responsabilitate că suntem competenţi. Orice ne angajăm să soluţionăm în folosul clientului nostru implică o organizare specifică şi o abordare structurată care să conducă la soluţia optimă, generatoare de maxim beneficiu în condiţiile date.
Calitatea înaltă a produselor furnizate şi mai ales a serviciilor pe care vi le punem la dispoziţie constituie cheia succesului pe care propunem să-l împărţim cu dumneavoastră pe termen lung. Promptitudinea şi răspunsul rapid sunt componente nelipsite în asigurarea calităţii serviciilor.
Intrând într-o relaţie profesională cu noi veţi cunoaşte ceea ce, intr-un limbaj metaforic, numim „siguranţă fără limite”. Noi considerăm ca esenţă a afacerilor relaţia intre oameni şi de aceea vă asigurăm ca oferta noastră nu conţine numai siguranţă tehnică în cele mai sofisticate forme ale sale, ci siguranţa calităţii oamenilor cu care lucraţi care au fost selecţionaţi şi pregătiţi la standarde de înaltă exigenţă.
Prin sistemul de relaţii construit suntem conectaţi la tehnologii noi şi la cele mai moderne forme de informare şi pregătire existente la ora actuala pe plan mondial. În sistemul nostru intră contacte permanente cu America de Nord, Comunitatea Europeană şi Extremul Orient.





